« Atentie mare la tepele imobiliare! | Main | Apartamente mai ieftine in Bucuresti »
Vremuri grele pentru agenţiile imobiliare
Vin vremuri grele pentru agenţiile imobiliare.
Clienţii nu mai pot fi convinsi să cumpere cu niciun truc. Nimic nu mai merge: nici anunţurile repetate hipnotic de crestere a pieţei, nici „chilipirurile” aruncate smechereste pe piaţă pentru a-i prinde „la nadă” pe cei nehotărâţi. Pur si simplu, locuintele scoase la vânzare nu-si mai găsesc cumpărători. Bate vântu’ prin conturile agenţiilor si criza care a dat peste cap imobiliarele din toată lumea încă nici n-a ajuns pe la noi.
Ba, fatalitate!, preţurile apartamentelor au început să o ia tot mai vizibil la vale, iar „găurile” prin care informaţia ajunge la marele public nu mai pot fi cârpite. Toată lumea asteaptă acum pasivă să vadă până unde vor coborî pretenţiile pentru o locuinţă.
Dacă până acum dezvoltatorii proiectelor rezidentiale făceau jocurile si agenţiile imobiliare îi ajutau să ţină preţurile cât mai sus - pentru că, nu-i asa, un comision mic dintr-o sumă mare tot la o sumă considerabilă ajunge - acum confuzia este totală. Strategiile vânzătorilor de case încep să semene a panică după o lungă perioadă în care toate luminile imobilelor construite au rămas stinse. Si, decât faliment cu proprietăţi nevândute în bătătură, mai bine vânzare la preţuri mici. Sau, mă rog, normale. Fără marje de profit extravagante, fără pretenţii nejustificate…
Ce te faci însă cu agenţiile imobiliare? Cum să trăiască din comisioanele astea de mizerie, după viaţa de huzur pe care au dus-o până acum? Tristeţe mare printre „băieţii de aur” din imobiliare, care ţineau piaţa sus. Disperare si confuzie totală…
Săptămâna trecută, una dintre agenţiile cu staif din cascavalul imobiliar a răbufnit cu un comunicat hilar. Stiţi cine este vinovat pentru tot ce li se întâmplă lor? Nici prin cap nu v-ar trece… Sunt ei, cumpărătorii!! Clienţii ce dădeau buzna altădată, iar acum speră în bezna minţii lor că îsi vor cumpăra locuinţe la preţuri normale. Si stiţi ce se poate întâmpla? Vaaai, în ce pericol ne pun pe toţi… Dacă nu cumpără acum, chiar acum, pun în pericol piaţa… alungă investitorii… creează un deficit de ofertă imeeens! Si rămân ca fraierii cu banii în conturi… Ratează momentul achiziţiei unei case pentru că sunt alimentaţi cu zvonuri, nu-i asa?, iar preţurile vor începe să crească din nou…
Ce scenariu emoţionant a scris cu mână tremurândă un sef de agenţie imobiliară, pus în faţa unei situaţii pe care nu si-a imaginat-o nicicând! Si ce-si mai râd în pumni cumpărătorii, văzându-i milogindu-se pe băieţii acestia duri…
Stiţi ce nu am regăsit în interiorul povestii menite a provoca lacrimile celor care vor o locuinţă noua? Cuvântul faliment. Desi… Dar e de înţeles. Nu vorbesti de funie în casa spânzuratului.
Balada imobiliara de Georgian Stoica, Saptamana Financiara
Topics: Diverse
Tags:
anunturi case ieftine
preturi apartamente noi bucuresti
cartiere rezidentiale noi
