CBRE: Romania a avansat pe locul 2 in lume dupa numarul de retaileri nou intrati pe piata

CBRE: Romania a avansat pe locul 2 in lume dupa numarul de retaileri nou intrati pe piataRomania ocupa locul al doilea din 69 de tari intr-un clasament mondial realizat de compania de consultanta imobiliara CB Richard Ellis in functie de numarul retailerilor internationali de top care au intrat in 2009 pe piata de profil, dupa ce in 2008 s-a plasat pe locul 7.

“Emiratele Arabe Unite au fost cea mai populara destinatie pentru retaileri, atragand 21 de noi deschideri. Romania si Kuweit sunt de asemenea, destinatii populare, atragand fiecare cate noua noi retaileri. Romania a fost martora deschiderii a trei noi mall-uri in 2009, care s-au adaugat ofertei deja existente de pe piata de retail”, se arata in raportul CBRE, citat de Mediafax.

In 2008, Romania s-a aflat pe pozitia 7 din 67 de tari. Ca si anul anterior, 2009 a fost unul dintre cei mai activi ani in ceea ce priveste intrarea unor branduri internationale in Romania, care a devansat astfel tari din zona central si est europeana, precum Rusia, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Slovacia si Polonia.

De asemenea, studiul CB Richard Ellis plaseaza Bucurestiul pe locul 18 din 150 de orase in functie de numarul retailerilor nou intrati pe piata anul trecut.

Dupa prezenta brandurilor internationale de retail, Romania se plaseaza pe locul 31, in urcare cu doua pozitii fata de 2008, cu un procent de 28% din totalul firmelor, in timp ce in Bucuresti sunt prezenti 25% din retaileri, propulsandu-l patru pozitii, pana pe 76 din cele 150 de piete analizate.

Clasamentul pe tari este condus de Marea Britanie, cu o prezenta de 58% a retailerilor internationali de top, Emiratele Arabe Unite (54% ) si Statele Unite ale Americii (51%).

Orasul cel mai bine reprezentat din punct de vedere al firmelor de retail active este Londra – 56%, fiind urmat de Dubai – 55% si Paris – 46%. Top trei orase este similar cu cel din editia de anul trecut a raportului.

Studiul a avut in vedere 294 dintre retailerii internationali de top din 69 de tari.

Sursa: Dailybusiness

Terenuri de la stat pentru Carabulea

Terenuri de la stat pentru CarabuleaAgenţia Domeniilor Statului i-a dat patronului Atlassib 96 de hectare în intravilanul Sibiului şi a primit în schimb teren agricol, la 15 kilometri de oraş.

Magnatul sibian Ilie Carabulea a primit de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS) aproape 100 de hectare de teren, care valoarează de câteva zeci de ori mai mult decât cele 160 de hectare oferite la schimb.

0,09 euro pe metrul pătrat

Ilie Carabulea a primit 96,35 hectare de teren în intravilanul de nord al oraşului Sibiu, între şoseaua de centură (viitoare autostradă – n.r.) şi noul cartier Reşiţa.

Patronul holdingului Atlassib a oferit la schimb aproximativ 160 de hectare de teren agricol, aflate pe raza satelor Topârcea şi Slimnic. Ambele localităţi se află la aproximativ 15 kilometri de Sibiu.

Potrivit Ghidului proprietăţilor imobiliare emis de Uniunea Notarilor pe 2010, terenul intravilan primit de Carabulea are un preţ calculat la 28 de euro pe metru pătrat, însă agenţii imobiliari spun că preţurile au mai scăzut din cauza crizei.

„Dacă avea ieşiri mai multe la autostradă putea fi vândut cu 16 euro pe metru pătrat. La suprafeţe atât de mari valoarea e, acum, de aproximativ 8 euro metrul pătrat”, spune Bogdan Gicu, preşedintele Uniunii Agenţiilor Imobiliare, filiala Sibiu.

Conform specialiştilor imobiliari, cele 160 de hectare date la schimb de Carabulea sunt evaluate la aproximativ 150.000 de euro, ceea ce înseamnă în jur de 0,09 euro pe metru pătrat.

Clauză de confidenţialitate

Vicepreşedintele ADS, Adrian Didă, cel care se afla în fruntea instituţiei la momentul schimbului de terenuri, susţine că nu e vorba despre nicio neregulă.

„Nu se pune o astfel de problemă, de «tun». Tranzacţia a fost aprobată pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat de Ministerul Agriculturii. Noi nu avem răspunderea justeţii acestui schimb de terenuri, ci cei care fac raportul. Dacă acolo se arată că există paritate între terenuri…”, explică Adrian Didă.

La solicitarea reporterilor EVZ de a vedea raportul de evaluare, reprezentanţii ADS au răspuns că „nu e permisă folosirea raportului de către o terţă persoană fără obţinerea acordului scris al clientului, autorului evaluării şi evaluatorului verificator”.

În schimb, Corneliu Popa, fost director al ADS, spune că, în mod normal, orice schimb de terenuri e discutat în consiliul de administraţie. „Acel contract a fost văzut şi de altcineva decât de conducerea executivă a ADS. Deci, ADS nu a respectat clauza de confidenţialitate”, conchide Popa.

Ilie Carabulea nu a vrut să comenteze situaţia. „Vezi-ţi de treabă. Să nu mă mai suni vreodată că auzi ceea ce nu trebuie”, a fost singura sa declaraţie.

Sursa: Evenimentul Zilei

Euro Habitat primeste finantare pentru finalizarea apartamentelor din Planorama

Euro Habitat primeste finantare pentru finalizarea apartamentelor din PlanoramaCompania israeliană Euro Habitat a semnat cu Piraeus Bank un acord care asigură eliberarea finanţării necesare pentru reluarea lucrărilor la proiectul rezidenţial Planorama, localizat în cartierul Colentina, a cărui finalizare este într-o întârziere de aproape trei ani.

O condiţie impusă de bancă celor de la Euro Habitat, pentru eliberarea finanţări, a fost să convingă clienţii care au achiziţionat apartamente în cadrul complexului să renunţe la acţiunile în instanţă şi la plata daunelor cauzate de întârziere, precum şi să convină asupra noilor termene de predare.

„Conform planului de desfăşurare a proiectului, suma va fi pusă la dispoziţia dezvoltatorului în termen de câteva luni, în această perioadă investitorul urmând să cofinanţeze proiectul din surse proprii”, se arată într-un anunţ al dezvoltatorului.

La sfârşitul anului trecut reprezentanţii dezvoltatorului au mai anunţat că odată ce au asigurarea împrumutului de la bancă vor mai fi investiţi încă 2,5 mil. euro în proiect.

Licitaţie pentru constructor

Compania a promis în noiembrie anul trecut că în maxim 60 de zile din momentul în care banca semnează noul contract de credit cu Euro Habitat, va începe o nouă procedură de licitaţie pentru desemnarea antreprenorului general. Această acţiune vine după ce pe şantierul Planorama s-au perindat pe rând doi constructori, Yapitek şi Danya Cebus.

Proiectul este format din patru clădiri, primele două fiind deja în stadii avansate de finalizare. Primul turn, denumit T3, a fost deja conectat la electricitate şi s-au semnat  contracte cu o serie de subcontractori pentru terminarea lucrărilor şi predarea apartamentelor.

„În aceste săptămâni se desfăşoară licitaţia pentru a alege contractorul pentru finalizarea celui de-al doilea turn, T4″, se mai precizează în comunicat. Lucrările la acest turn urmează a fi definitivate în luna decembrie a acestui an.

Predarea apartamentelor din T3 este prevăzută pentru sfârşitul lunii mai a acestui an şi se va finaliza la sfârşitul lunii iulie.

Cumpărătorii apartamentelor au ieşit în stradă în repetate rânduri pentru a cere dezvoltatorului returnarea banilor. Proiectul a fost anunţat încă din anul 2005 şi prevede construcţia a 1.100 de locuinţe în patru blocuri, în urma unei investiţii de 70 milioane de euro, însă niciun apartament nu a fost livrat către cumpărători, lucrările de construcţie fiind întrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Construcţia trebuia să fie finalizată încă din 2007.

Sursa: Capital

Numarul autorizatiilor de constructie eliberate a scazut cu 28% in T1

Numarul autorizatiilor de constructie eliberate a scazut cu 28% in T1Numarul autorizatiilor de constructie eliberate pentru cladiri rezidentiale a scazut in primul trimestru din an cu 27,9%, fata de perioada similara a anului trecut, pana la 7.621, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

In luna martie 2010, s-au eliberat 3.445 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in crestere cu 51,6% fata de luna februarie a aceluiasi an si in scadere fata de luna martie 2009 cu 21,0%.

Martie 2010 comparativ cu februarie 2010 distributia in profil regional evidentiaza o crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in toare regiunile de dezvoltare. Cele mai importante cresteri s-au inregistrat in regiunile: Centru (+259), Sud-Muntenia (+216 autorizatii), Nord-Est (+190 autorizatii) si Nord-Vest (+157 autorizatii).

Martie 2010 comparativ cu martie 2009 cele mai importante scaderi au fost in regiunile de dezvoltare – Sud-Muntenia (-262 autorizatii), Sud-Est (-155 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-148 autorizatii), Nord-Est si Bucuresti- Ilfov (-123 autorizatii fiecare). Cresteri ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale s-au inregistrat in regiunea de dezvoltare Centru (+59 autorizatii).

Sursa: Dailybusiness

Immoeast vrea sa pastreze doar un sfert din portofoliul de proiecte finalizate in Romania

Immoeast vrea sa pastreze doar un sfert din portofoliul de proiecte finalizate in RomaniaImmoeast, cel mai mare dezvoltator imobiliar austriac, va păstra doar un sfert din portofoliul de proiecte finalizate în România, în valoare totală de 636 milioane euro, în condiţiile în care vrea să vândă proprietăţi de 148 milioane euro, iar restul au nevoie de “măsuri de îmbunătăţire”.

Valoarea proprietăţilor finalizate pe piaţa românească care vor fi menţinute în portofoliul Immoeast se ridică la 163 milioane de euro, acestea prezentând un risc redus şi necesitând servicii de management “de intensitate scăzută”, potrivit unui raport al grupului Immofinanz, acţionarul majoritar al Immoeast.

“Acestea reprezintă coloana vertebrală a portofoliului, iar activele vor fi păstrate pe termen lung, fiind generatoare de cash-flow din închiriere. Vânzarea acestor active se va face oportunistic, doar la preţuri peste valoarea estimată”, se arată în raport.

În total, grupul va menţine în portofoliu active în valoare de 4,6 miliarde de euro, reprezentând 62% din imobilele finalizate, cele mai multe în Austria. Randamentul acestor proprietăţi este de 6,5% şi sunt ocupate în proporţie de 96%.

Pe de altă parte, investitorul austriac vrea să vândă pe termen scurt şi mediu active de 1,2 miliarde de euro, 16% din total, din care 148 de milioane de euro din România.

“Acestea nu se înscriu în strategia noastră privind portofoliul pe termen mediu şi lung. Activele pot fi greu de administrat”, susţin reprezentanţii dezvoltatorului, care precizează că randamentul acestor proprietăţi se ridică la 7,2% şi au un grad de ocupare de 82%.

Restul portofoliului din România, în valoare de 325 milioane de euro, este inclus în categoria “active care necesită muncă”.

“Acestea sunt proprietăţi care au nevoie de management intens – reînchiriere, mentenanţă etc. Acestea fie vor fi scoase la vânzare, fie vor fi menţinute în portofoliu, după ce va fi finalizată implementarea măsurilor de îmbunătăţire. În general, nu vom vinde niciun astfel de activ până când nu vom rezolva toate problemele legate de aceste proprietăţi”, se menţionează în raport.

În această situaţie sunt active ale companiei în valoare de 1,2 miliarde de euro, respectiv 22% din total. Acestea au un randament de 6,3% şi un grad de ocupare de 79%.

Printre proiectele finalizate deţinute de Immoeast în România se numără parcurile de afaceri Iride, Victoria Tower, Bucharest Corporate Center din Bucureşti, centrele comerciale Polus din Cluj-Napoca, Euromall din Piteşti şi Armonia din Arad.

În cel mai recent raport financiar al Immoest, reprezentanţii companiei semnalau situaţii dificile pentru piaţa spaţiilor de birouri şi segmentul retail din România, afirmând că piaţa româneasă este în continuare cea mai dificilă pentru investitor.

Sursa: Capital

DTZ: O revigorare a pietei muncii din imobiliare este putin probabila in 2010

DTZ: O revigorare a pietei muncii din imobiliare este putin probabila in 2010Compania de consultanta imobiliara DTZ Echinox si-a crescut numarul de angajati anul acesta, ca urmare a cresterii portofoliului de centre comerciale administrate, iar reprezentantii companiei spun ca angajarile vor continua.

Totusi, oficialii companiei considera ca anul acesta nu va avea loc o revogorare a pietei muncii din domeniu, cel putin pana spre final de an.

DTZ si-a crescut numarul de angajati cu 11 in acest an, ajungand la 58, nivel similar cu cel anterior crizei imobiliare, cand firma a redus personalul cu 10-15%.

“Cu siguranta vom face angajari, dar nu as putea sa spun daca intr-o luna sau in 3 luni, depinde si de concretizarea negocierilor pe care le purtam acum pentru dezvoltarea activitatii”, a spus Oana Iliescu, joint managing director, DTZ Echinox.

“In plus, ne uitam si la angajari pe partea de brokeraj, unde s-a simtit cel mai mare cutremur anul trecut. Ne focusam si pe revenirea brokerajului, unde sunt sanse pentru o revigorare”, mai spune Oana Iliescu.

In ceea ce priveste interesul pentru job-urile din domeniu, Oana Iliescu spune ca in cadrul agentiei se primesc CV-uri atat din partea tinerilor absolventi, cat si din domenii conexe zonei imobiliare.

“S-a schimbat raportul de cautare. Daca in 2007-2008 cautam oameni si nu gaseam, acum vin ei la noi. Cautam in general tineri pe care sa ii trainuim noi”, a mai spus directorul DTZ.

Sursa: Dailybusiness

Prima Casa a dezmortit creditarea

Prima Casa a dezmortit creditareaValoarea imprumuturilor acordate de banci a revenit pe crestere in martie, dupa patru luni de declin, in conditiile in care programul guvernamental Prima Casa, destinat sa dezmorteasca creditarea, s-a reluat intr-o noua forma din februarie, dupa modificari ce au blocat o perioada derularea sa, informeaza NewsIn.

Astfel, datele publicate marti de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata o crestere a creditului neguvernamental cu 0,1% fata de februarie, pana la 199,404 miliarde lei (48,7 miliarde euro).

Fata de martie 2009, creditarea a scazut cu 1,6%, dupa un declin de 3,7% in perioada februarie 2009-februarie 2010.
In ianuarie, rata anuala a trecut pentru prima data in teritoriu negativ, ajungand la -3,5%, de la +0,9% in decembrie.

Creditarea a fost afectata in februarie de intreruperea temporara a programului Prima Casa, principalul stimulent pentru creditare din ultimele luni, in conditiile in care guvernul i-a adus unele modificari, in tentativa de a sustine constructia de locuinte noi.

Pana in 15 februarie, programul a continuat in varianta initiala, in timp ce demararea fazei a doua, cu un plafon de garantii de 700 milioane euro, a fost intarziata o perioada de unele formalitati birocratice, intre care si semnarea documentelor necesare intre bancile participante si Fondul de Garantare, prin care guvernul deruleaza programul.

Pe segmente, creditarea in lei a evoluat cel mai slab si in martie, scazand cu 0,7%, pana la 78,94 miliarde lei, in timp ce imprumuturile in valuta au crescut cu 0,7%, la echivalentul a 120,47 miliarde lei.

Evolutia a fost influentata, insa, de aprecierea leului, care a castigat in martie 0,7% fata de euro, la cursul mediu lunar publicat de BNR.

In aceste conditii, imprumuturile in valuta au ajuns sa reprezinte 60,4% din creditul total.

Ponderea ridicata a creditului in valuta reprezinta una din principalele vulnerabilitati ale sistemului bancar romanesc, au avertizat analistii agentiei de rating Moody’s, intr-un raport publicat luni.

In ceea ce priveste creditarea populatiei, valoarea imprumuturilor in lei a urcat cu 0,1% fata de februarie, in timp ce creditele in valuta au urcat cu 0,8%, la valoarea echivalata in lei.

Creditarea companiilor a evoluat mai slab, cu o scadere de 1,4% pe componenta in lei si un avans de 0,6% la imprumuturile in valuta.

Analizand evolutia din ultimele 12 luni, creditele in lei acordate populatiei s-au redus cel mai mult pana in martie, cu 5,5%.

Singura componenta pe crestere este cea a creditelor in valuta acordate companiilor, cu un avans de 2,6% fata de martie 2009.

Creditarea statului a scazut in martie pentru prima data in ultimele luni.

Astfel, creditul guvernamental – care include finantarile acordate administratiei centrale si locale si sistemelor de asigurari sociale – a scazut cu 0,4%, pana la 50,7 miliarde lei (12,4 miliarde euro), nivel mai mare cu 73% fata de cel din urma cu un an.

Sursa: Bloombiz

Impact vrea sa construiasca centre de imigrare in cartierele rezidentiale din Cluj si Ghencea

Impact vrea sa construiasca centre de imigrare in cartierele rezidentiale din Cluj si GhenceaImpact Developer&Contractor (IMP) vrea să construiasă centre de imigrare în cadrul proiectelor rezidenţiale care urmează să fie dezvoltate la Cluj-Napoca şi în cartierul Ghencea din Bucureşti, unde să fie asigurate servicii de educaţie şi de plasare a forţei de muncă.

“În cadrul proiectelor pe care le dezvoltă Impact, în Bucureşti şi Cluj-Napoca, există oportunitatea deschiderii unor Centre de Imigrare reprezentative pentru zona de Sud şi Nord-Vest a ţării.

Datorită globalizării şi a creşterii semnificative a relocării forţei de muncă înspre România şi/sau spre ţările UE, există necesitatea creării unor Centre de Imigrare care pot oferi o paletă largă de servicii pentru sprijinul imigranţilor, de la asigurarea nevoilor primare la servicii complexe de educaţie, inclusiv plasarea forţei de muncă”, se arată în raportul financiar al companiei pe anul 2009.

Acesta este unul dintre proiectele viitoare ale companiei, la fel şi începerea, în a doua jumătate a anului 2010, a construcţiei celei de-a doua faze din proiectul Greenfield Residence.

Aceasta urmează să fie realizată pe o suprafaţă de patru hectare şi va cuprinde 628 de apartamente, în 16 blocuri. Proiectul va fi început prin construirea unui bloc în fiecare din cele trei ansambluri, care vor cuprinde în total 127 de unităţi locative.

Partener financiar pentru hotel

Tot în acest an compania va continua lucrările în proiectul Dealul Lomb şi de asemenea va căuta un partener financiar pentru finalizarea construcţiei unui hotel.

Hotelul propus pentru zona Pipera urmează să aibă 168 de camere şi să fie încadrat la categoria de 4 stele. Compania a semnat deja o scrisoare de intenţie cu „un important lanţ hotelier internaţional” în scopul operării acestei unităţi hoteliere. Finalizarea ar putea dura între doi şi trei ani, în funcţie de timpul în care compania va identifica un partener pentru co-finanţare.

Un alt proiect al Impact vizează realizarea unei clădiri de birouri de clasa B, în cadrul complexului Greenfield, cu o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi, a cărei finalizare este stabilită pentru 2012.

Începerea unor noi dezvoltări va fi însă strâns corelată cu evoluţia vânzărilor unităţilor locative din proiectele existente şi cu evoluţia pieţei imobiliare.

Venituri estimate la 127 mil. lei

Conducerea Impact estimează pentru acest an venituri de 127,3 milioane lei, în creştere cu 62% faţă de exerciţiul financiar anterior, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari.

Compania a înregistrat anul trecut venituri de 78,6 milioane lei, valoare de peste trei ori mai redusă decât suma din 2008, de 254,4 milioane lei, în contextul crizei economice. Cheltuielile din acest an ar urma să avanseze într-un ritm apropiat de cel al veniturilor, respectiv cu 58%, la 12,3 milioane lei, de la 78,1 milioane lei.

Astfel, compania ar putea încheia anul cu un profit brut de peste 4 milioane lei, după ce în 2009 a obţinut un câştig de numai 497.000 de lei.

Pentru primul trimestru, conducerea Impact estimează că va înregistra pierderi din activitatea de exploatare, de 2,5 milioane lei, însă ar urma să obţină profit de 3,2 milioane lei pe partea financiară. În aceste condiţii, profitul brut s-ar situa la 760.000 de lei.

Potrivit bugetului, în următoarele trei trimestre compania ar urma să obţină consecutiv profit din activitatea de exploatare, însă pe partea financiară estimează pierderi. Astfel, pe partea de exploatare pe ansamblul întregului an compania va avea profit de 3,9 milioane lei, iar din activitatea financiară va obţine un câştig de numai 152.000 de lei. La sfârşitul anului trecut Impact avea datorii de 165,7 milioane lei, sumă cu 32% sub cea din 2008.

Impact Developer & Contractor a dezvoltat 16 proiecte rezidenţiale, cu peste 2.000 de locuinţe, case şi apartamente în cinci oraşe. Portofoliul este completat cu 25.000 de metri pătraţi de birouri şi spaţii comerciale, precum şi de servicii de administrare.

Sursa: Capital

Ministerul Dezvoltarii a primit 6.000 de solicitari pentru locuinte ANL

Ministerul Dezvoltarii a primit 6.000 de solicitari pentru locuinte ANLMinisterul Dezvoltarii si Turismului a primit deja 6.000 de solicitari de vanzare a locuintelor ANL de la chiriasii acestora, a anuntat luni, la Cluj, Elena Udrea, transmite NewsIn.

Udrea s-a aflat luni pe Valea Garbaului, la marginea municipiului Cluj-Napoca, la o vizita de lucru pe un viitor santier al unui cartier de 2.300 de locuinte ANL.

“Inteleg ca deja primariile au trimis catre toti beneficiarii si chiriasii ANL adrese ca pot incepe sa faca solicitari.

Noi, la randul nostru, le-am comunicat ca deja pot cere primariilor sa le vanda locuintele.

Ei isi pot calcula singuri pretul locuintei. Noi ne asteptam sa vindem 22.000 de locuinte ANL.

Pana in acest moment avem solicitari pentru aproximativ 6.000 de locuinte si probabil ca vor veni in continuare pentru ca se astepta decizia de calculare a pretului”, a afirmat ministrul Udrea.

Pretul unei locuinte ANL este de 347 de euro/mp, fara TVA, pentru anul 2010, iar pentru vanzarile din 2011 pretul va fi recalculat in functie de valoarea de inlocuire a constructiei.

Ministrul Elena Udrea a precizat ca ministerul va avea bani sa construiasca 3.000 de locuinte ANL gata licitate si sa demareze santiere noi, daca vanzarea apartamentelor ANL catre chiriasi va decurge potrivit estimarilor.

“Bani in bugetul Ministerului pentru locuinte ANL exista. Deja am scos in licitatie aproximativ 3.000 de locuinte ANL.

In total, inafara de proiectele pe care le vom face in parteneriat cu Ministerul Apararii avem pregatit sa scoatem la licitatii 12.000 de locouinte ANL in acest an.

Depinde foarte mult de felul in care merg vanzarile, ne bazam pe fondurile care vor intra la Agentia Nationala pentru Locuinte din vanzarea locuintelor ANL existente in acest moment si in acelasi timp incercam – pentru ca tot din acest buget vom construi si casele din programul “Renasterea satului romanesc – 10 case pentru specialisti” – ne bazam si pe posibilitatea ca anumite locuinte, tipuri de locuinte, cum ar fi cele destinate inchirierii, sa le facem in regim de parteneriat”, a mai afirmat Udrea.

Sursa: Bloombiz

Ministerul Dezvoltarii a primit 6.000 de solicitari pentru locuinte ANL

Ministerul Dezvoltarii a primit 6.000 de solicitari pentru locuinte ANLMinisterul Dezvoltarii si Turismului a primit deja 6.000 de solicitari de vanzare a locuintelor ANL de la chiriasii acestora, a anuntat luni, la Cluj, Elena Udrea, transmite NewsIn.

Udrea s-a aflat luni pe Valea Garbaului, la marginea municipiului Cluj-Napoca, la o vizita de lucru pe un viitor santier al unui cartier de 2.300 de locuinte ANL.

“Inteleg ca deja primariile au trimis catre toti beneficiarii si chiriasii ANL adrese ca pot incepe sa faca solicitari.

Noi, la randul nostru, le-am comunicat ca deja pot cere primariilor sa le vanda locuintele.

Ei isi pot calcula singuri pretul locuintei. Noi ne asteptam sa vindem 22.000 de locuinte ANL.

Pana in acest moment avem solicitari pentru aproximativ 6.000 de locuinte si probabil ca vor veni in continuare pentru ca se astepta decizia de calculare a pretului”, a afirmat ministrul Udrea.

Pretul unei locuinte ANL este de 347 de euro/mp, fara TVA, pentru anul 2010, iar pentru vanzarile din 2011 pretul va fi recalculat in functie de valoarea de inlocuire a constructiei.

Ministrul Elena Udrea a precizat ca ministerul va avea bani sa construiasca 3.000 de locuinte ANL gata licitate si sa demareze santiere noi, daca vanzarea apartamentelor ANL catre chiriasi va decurge potrivit estimarilor.

“Bani in bugetul Ministerului pentru locuinte ANL exista. Deja am scos in licitatie aproximativ 3.000 de locuinte ANL.

In total, inafara de proiectele pe care le vom face in parteneriat cu Ministerul Apararii avem pregatit sa scoatem la licitatii 12.000 de locouinte ANL in acest an.

Depinde foarte mult de felul in care merg vanzarile, ne bazam pe fondurile care vor intra la Agentia Nationala pentru Locuinte din vanzarea locuintelor ANL existente in acest moment si in acelasi timp incercam – pentru ca tot din acest buget vom construi si casele din programul “Renasterea satului romanesc – 10 case pentru specialisti” – ne bazam si pe posibilitatea ca anumite locuinte, tipuri de locuinte, cum ar fi cele destinate inchirierii, sa le facem in regim de parteneriat”, a mai afirmat Udrea.

Sursa: Bloombiz