Ultimele Proiecte

spatiu promovare proiecte imobiliare

Categorii

spatiu promovare proiecte imobiliare

Arhiva

spatiu promovare proiecte imobiliare

Anunturi Imobiliare

Credite Ipotecare

Parteneri

3 Camere

« Previous Entries

Apartamente mai ieftine in Bucuresti

Văzând că piaţa imobiliară este aproape îngheţată şi nu numai din cauza perioadei de concedii, numărul tranzacţiilor fiind mic încă de la începutul anului, proprietarii şi investitorii care deţin apartamente şi vor să îşi recupereze banii au lăsat la preţ, şi nu puţin.

Spre exemplu, un apartament cu patru camere din zona Vitan-Zepter s-a vândut în această perioadă cu 210.000 de euro, în timp ce pentru un apartament similar în luna ianuarie a acestui an se cereau nu mai puţin de 255.000 de euro.

“Faţă de începutul acestui an, preţurile au scăzut cu 15-20%, însă nu avem în totalitate această certitudine deoarece preţurile au scăzut mai mult la listare, întrucât volumul de tranzacţii este redus pe perioada de vară. Efectele scăderilor or să se vadă cel mai bine în luna septembrie, când perioada de tranzacţionare se va revigora” declara directorul unei agentii imobiliare.

In mai toate zonele din Bucureşti se înregistează scăderi ale preţului apartamentelor. Dacă în Colentina, în luna ianuarie a acestui an, preţul unui apartament de trei camere era de 140.000 de euro, proprietarul are acum un preţ de listare de 110.000 de euro.

La fel, proprietarilor din zona 1 Mai a Capitalei nu le vor mai ieşi socotelile din moment ce în această zonă preţul de listare a proprietăţilor (cât se cere) a scăzut de la 2.500 de euro metrul pătrat, atât cât se cerea la începutul lui 2008, la 2.300 de euro în prezent.

O altă zonă unde au scăzut preţurile apartamentelor este şi cartierul Tineretului. Aici, un apartament de două camere are un preţ afişat de 110.000 de euro.

La începutul anului, proprietarii optimişti aveau un preţ de începere de 145.000 de euro. În zona Moşilor, apartamentele de două camere au scăzut cu 25.000 de euro, ajungând să fie scoase la vânzare cu 110.000 de euro.

În această perioadă, în cartierul Vitan, preţul la apartamente este de 2.050 de euro metrul pătrat, în timp ce la 1 ianuarie 2008 era de până la 2.800 de euro. La fel, în zona Drumul Taberei, suma cerută de proprietari pentru metrul pătrat de apartament variază între 1.550 şi 1.700 de euro, faţă de 1.800-2.000 de euro metrul pătrat cât se cerea la începutul anului în curs.

În zona Unirii, apartamentele se vând în această perioadă cu 2.600 de euro metrul pătrat. La începutul anului 2008, preţul afişat la vânzarea apartamentelor din Unirii varia între 3.200 şi 3.500 de euro metrul pătrat. În cartierul Giuleşti, preţul apartamentelor a scăzut de la 1.650-1.850 de euro metrul pătrat, în ianuarie 2008, la 1.400-1.600 de euro metrul pătrat în această perioadă.

Complexul rezidential Ten Blocks Militari

Complexul rezidential Ten Blocks Militari Compania de constructii si de dezvoltari imobiliare Comnord Bucuresti a vandut aproape integral primele 4 blocuri din complexul rezidential Ten Blocks din cartierul Militari, au declarat, pentru DailyBusiness, reprezentantii de vanzari al companiei.

Primele 4 blocuri noi ale complexului rezidential cuprind 172 de unitati locative, toate fiind contractate, cu exceptia unui penthouse si a doua locuinte situate la parter. Aceste blocuri vor fi finalizate la sfarsitul lui 2008.

Compania a scos la vanzare si cea de-a doua faza a complexului, care cuprinde 3 blocuri noi, cu 129 de locuinte.

“Avem semnate 14 antecontrate plus cateva rezervari pentru cea de-a doua faza”, a spus Adriana Prunaru, reprezentantul de vanzari Comnord.

Ce-a de doua faza a complexului rezidential din Militari va fi finalizata in august 2009, iar ultimele 3 blocuri vor fi construite pana la finalul lui 2010.

Anterior, reprezentantii companiei au declarat ca investitia in acest complex rezidential se va ridica la peste 38,7 milioane euro.

In total, ansamblul va cuprinde 430 de apartamente noi cu suprafete construite cuprinse intre 42 si 192 de metri patrati.

Preturile actuale ale apartamentelor sunt cuprinse intre 98.000 si 241.000 euro fara TVA. Printre locuintele deja contractate, se numara si 10 garsoniere, vandute la un pret de circa 58.000 euro fara TVA.
Sursa: DailyBusiness

3.000 de locuinte noi in Romania

Green Vista Residences Pipera Dezvoltatorul imobiliar Carmel Investments Group (CIG) are un buget de investitii de 400 mil. euro pentru construirea a circa 3.000 de locuinte noi in Romania, in Bucuresti si in celelalte mari orase, a declarat Jacques Beer, directorul executiv si presedintele CIG.

Potrivit reprezentantilor companiei, Carmel Investments va aloca 30-35 milioane de euro in proiectul rezidential Green Vista, situat in zona Pipera din Bucuresti si mai are in plan alte doua proiecte imobiliare pentru Capitala: Bulevardul Pipera si Otopeni Villas, relateaza NewsIn.

In plus, compania va dezvolta un proiect cu 1.500 de locuinte, denumit Hill Top, in Cluj.

Proiectul rezidential Green Vista va avea o suprafata construita de 37.500 de mp, incluzand 3.000 de metri patrati de terase si va fi alcatuit dintr-un complex de trei cladiri cu 10, respectiv 11 etaje fiecare, parcare subterana si 229 de apartamente de doua pana la cinci camere, garsoniere si penthouse-uri.

Preturile apartamentelor pornesc de la 1.350 euro/mp plus TVA si ajung pana la 2.000 euro/mp pentru un penthouse. Constructia a fost demarata in luna august a anului 2007, iar investitorii estimeaza ca ansamblul rezidential va fi finalizata in octombrie 2009.

Cel de-al doilea proiect rezidential , Bulevardul Pipera, va presupune constructia a circa 1.000 de apartamente noi si va fi ridicat pe un teren de 32.100 mp, avand o suprafata construita de 100.000 mp.

Termenul de incepere al lucrarilor este noiembrie 2008, iar termenul de finalizare este sfarsitul anului 2013. In paralel, dezvoltatorul imobiliar va ridica si un cartier cu 50 de vile, Otopeni Villas, pe o suprafata de 21.700 mp, lucrarile urmand sa fie demarate in luna februarie a anului viitor.

In afara Bucurestiului, CIG are deja in plan constructia unui ansamblu rezidential in Cluj, Hill Top, cu o suprafata construita de 180.000 mp. Lucrarile urmeaza sa fie demarate in luna august a acestui an, iar finalizarea celor 1.500 de apartamente se va realiza in cinci ani.

“Intentia noastra este de a investi in proiecte rezidentiale, dar nu trecem cu vederea oportunitati in piata birourilor sau a centrelor comerciale. Pot spune ca ansamblurile rezidentiale pe care le vom construi pot beneficia si de centre comerciale, iar unele chiar si de spatii de birouri”, a spus Beer.

Dezvoltatorul imobiliar international Carmel Investments Group, este o companie publica, listata la Bursa de la Tel Aviv. In Romania, grupul opereaza din anul 2005.

Emerald Residences Lacul Tei

Emerald Residences Lacul Tei High life-ul bucurestean ia in primire apartamentele din complexul rezidential Emerald Residences.

Primele apartamente din cadrul complexului au fost deja predate, iar doritorii mai au la dispozitie numai cateva proprietati libere, complet finisate.

Bucuresti, 4 iunie 2008: Proiectul Emerald Residences, dezvoltat de catre Brooklyn Investments in zona Lacul Tei, se afla in etapa finala, o parte dintre apartamentele din cadrul complexului fiind deja predate clientilor. In acest moment 90% dintre apartamentele complexului sunt deja cumparate.

Rezidentii complexului Emerald, persoane apartinand high class, lumii mondene sau mediului de business din capitala, ca si oferta de apartamente sofisticate si luxoase, a caror valoare poate depasi 1 milion de euro, precum si locatia aflata in imediata apropiere fata de principalele puncte de atractie mondena ale Bucurestiului, fac din complexul Emerald Residences noul centru high life al capitalei.

Complexul Emerald Residences ofera ca facilitati clientilor sai, pe langa paza 24/24, sali de fitness si squash, loc de joaca pentru copii cu perete artificial de catarare si o imensa gradina interioara cu pasarele de trecere si cascade luminate.

„Achizitionarea unui apartament in Emerald Residences a reprezentat pentru mine, mai mult decat achizitia unei proprietati, la cele mai inalte standarde de confort si lux. Pentru mine este un statement despre statutul social si stilul de viata care ma caracterizeaza.” a declarat Samar Quaddoumi, Strategic Marketing Officer Alpha Bank, unul din clientii Emerald Residences.

Ultimele apartamente din totalul de 279 de proprietati din cadrul proiectului Emerald Residences, amplasat in zona Lacul Tei, sunt disponibile spre vanzare, in acest moment fiind finisate integral, astfel incat clientii se pot muta in aceeasi zi in care achizitioneaza proprietatea. Pretul apartamentelor inca disponibile se situeaza intre valorile de 240.000 euro (pentru proprietatile de tip Garden) si 1.100.000 euro (pentru apartamentele de tip Penthouse).

In cadrul complexului Emerald Residences, locuintele de tip Townhouse, structurate pe 4 etaje, pornind de la nivelul solului, cu acces direct catre gradina proprie si o suprafata de pana la 280 mp, reprezinta un concept nou pe piata locala, imbinand facilitatile si spatiul mare specific unei vile, cu pozitionarea centrala, aproape de centrul orasului. Aceste tipuri de apartamente au preturi cuprinse intre 412.000 Euro si 479.000 Euro.

“Apartamentele din cadrul complexului Emerald Residences sunt vandute, in acest moment, in proportie de 90%. Putem spune, asadar ca ne aflam in etapa finala, cea in care tragem linie si evaluam rezultatele. Nu ne asteptam ca proiectul sa se finalizeze intr-o perioada atat de scurta de timp, insa aceasta este o dovada a faptului ca piata locala este pregatita pentru ansambluri rezidentiale la standarde europene”, declara Monica Neamtu, Director General Brooklyn Investment.

Alaturi de proprietatile de tipul Townhouse, in ultima faza a ofertei, sunt disponibile si apartamente Garden si Penthouse, proiectate in spiritul conceptului de apartamente la standarde europene, prin dotarea cu facilitati suplimentare si prin organizarea generoasa a spatiului interior. Apartamentele Garden, asa cum o spune si numele, sunt si ele prevazute cu gradina proprie, in spiritul conceptului nou introdus de proiectul Emerald pe piata din Romania – apartamente vila. Preturile apartamentelor Garden pornesc de la 240.000 Euro.

Preturile apartamentelor din cadrul complexului variaza intre 1.600 si 2300 euro/mp.

“Avand in vedere ritmul foarte rapid al dezvoltarii proiectului Emerlad Residences, precum si numarul mare de solicitari pe care le-am primit intr-un timp foarte scurt, avem toate datele necesare pentru a considera acest proiect un succes. Ne asteptam ca nivelul cererii sa isi mentina acelasi ritm ridicat in conditiile in care aceste ultime locuinte disponibile au introdus un concept nou pe piata locala: apartamente cu gradina intr-un spatiu feeric amenajat”, afirma Monica Neamtu.

Despre Emerald Residences Lacul Tei:
Pozitionat in zona de nord a Bucurestiului, la cateva minute distanta de arterele principale Stefan cel Mare, Dorobanti, Aviatorilor sau Barbu Vacarescu, Emerald Residences este alegerea perfecta a oamenilor activi, care pretuiesc timpul si in viata profesionala, dar si in cea personala. Emerald Residences este locatia care ofera in aceeasi masura avantajul proximitatii orasului dar si sansa de a evada aglomeratiei lui. Facilitatile oferite in interiorul complexului (teren de squash, gradina interioara, sala de fitness, loc de joaca pentru copii) fac din Emerald Residences nu doar o simpla locuinta, ci un stil de viata cosmopolit, la standarde europene. Complexul se afla chiar pe malul Lacului Tei si este inconjurat de parcuri: Lacul Tei, Parcul Circului, Parcul Studentesc. Datorita imprejurimilor verzi, toate apartamentele au vedere la lac si catre parcuri.

Oferta de apartamente din cadrul Emerald Residences acopera stiluri diferite de viata, pornind de la apartamentele Deluxe si Garden cu design compact si confortabil, la mansardele spatioase. Complexul rezidential aduce in paleta de oferte rezidentiale un tip nou de apartament, construit la standarde internationale de lux, numit “Townhouse”. Complexul ofera viitorilor sai locatari si un spatiu de parcare subterana pe doua niveluri cumuland 359 de locuri.

Ansamblul Rezidential Otopeni Bridge

Ansamblul Rezidential Otopeni Bridge Amplasat in zona de nord a capitalei, in imediata vecinatate a podului Otopeni la doar 6 Km de Piata Presei Libere (Piata Scanteii) si 3 Km de zona comerciala Baneasa, Ansamblul Rezidential Otopeni Bridge este primul complex modern din zona de nord cu preturi nepiperate.

Daca atunci cand va gandeati la blocuri, va apareau in minte imagini cu cladiri inalte, inghesuite si majoritatea vopsite in gri, acum trebuie sa va imaginati patru cladiri prietenoase, cu finisaje moderne, formate din parter, 2 etaje si penthouse, cu cate 2-4 apartamente pe fiecare etaj deservite de un lift modern.

Ansamblul Rezidential Otopeni Bridge este format din 4 blocuri, cu 72 de apartamente noi, amplasate pe un teren de 5400 mp cu loc de parcare pentru fiecare apartament si 2000 mp de gradina amanajata cu arbusti, plante decorative, gazon, peluze cu flori si loc de joaca pentru copii. Accesul in complex se face prin doua strazi: (Maramures, respectiv Oasului), numai prin cartele magnetice (sau telecomenzi) care permit deschiderea barielelor de securitate.

Ca si oras, Otopeni-ul s-a dezvoltat foarte mult in ultima perioada, devenind un oras civilizat si cochet, foarte curat , lipsit de agitatia si haosul din Bucuresti. Acum sunt functionale 1 liceu, 3 scoli pentru clasele 1-8, 4 gradinite, policlinica, 8 banci comerciale, 4 restaurante, 2 pizzerii, posta, sala de sport, stadion, 3 parcuri, aeroport si multe alte proiecte in curs de amenajare printre care o sala polivalalenta cu bazine de inot, terenuri de tenis, sala de spectacole, cinematograf, toate fiind la un standard ridicat al calitatii.

Ansamblul Rezidential Otopeni Bridge va fi livrat pe etape, termenele de finalizare fiind urmatoarele:
- bloc A - 31 August 2008
- bloc C – 15 Septembrie 2008
- bloc B – 20 Decembrie 2008
- bloc D - 31 Martie 2009

Family Villa Prelungirea Ghencea

Desi dezvoltatorii imobiliari ne asalteaza la tot pasul cu ansambluri rezidentiale de amploare, cu sute sau mii de apartamente noi si preturi exorbitante pe metrul patrat construit, exista si proiecte imobiliare de mai mici dimensiuni si al caror pret este mult mai accesibil.

Astazi va prezentam un astfel de proiect situat in prelungirea Ghencea - Family Villa - ce va fi realizata intr-un stil modern si aerisit (minimalist - vezi imaginea 3D de mai jos).

Proiectul rezidential Family Villa – Prelungirea Ghencea este compus dintr-un un imobil situat pe un teren cu suprafata de 618 mp si cuprinde un numar de 8 apartamente noi (trei cu 2 camere, patru cu 3 camere, plus un apartament cu 5 camere), cate doua apartamente pe fiecare nivel.

Apartamentele au o suprafata construita cuprinsa intre 73 si 153 mp, la care se adauga cotele indivize aferente. Constructia vilei a inceput in aprilie 2008 si va dura maximum 12 luni

Dezvoltatorii acestui proiect (o mana de oameni tineri pasionati de imobiliare, carora li s-a alaturat o echipa de constructori cu experienta) au preferat sa nu “umfle” preturile apartamentelor folosind strategii costisitoare de marketing astfel incat pretul pe metrul patrat construit al apartamentelor este de numai 1200 euro/mp plus TVA, mult sub alte oferte (1700 - 1800 euro/mp), asta in conditiile unui contract standard cu plati esalonate: 30% avans la semnarea antecontractului de vanzare-cumparare, 30% la intabularea cladirii si 40% la receptia apartamentului.

In cazul in care doriti informatii suplimentare despre acest proiect imobiliar, accesati pagina dezvolatorului, unde aveti la dispozitie copii dupa toate actele terenului si toate detaliile proiectelor de arhitectura, rezistenta si instalatii. Vizitele pe santier (unde a inceput deja amenajarea) pot fi facute oricand, viitorii proprietari fiind informati asupra tuturor detaliilor pe care doresc sa le cunoasca.

Global City Residential

ansamblu rezidential apartamente noi Fondul de investitii Global Emerging Property Fund, divizia imobiliara a grecilor de la Global Finance (GF), a lansat proiectul imobiliar Global City Residential, a carui investitie se ridica la 65 mil. euro. Potrivit reprezentantilor companiei, ansamblul rezidential va fi completat de o a doua faza, planificata la valoarea de 55 mil. euro.

Complexul rezidential face parte din proiectul mixt Global City, care include si un centru de afaceri format din doua cladiri de birouri, cu o suprafata inchiriabila de 44.000 mp, spatii comerciale la parter si o parcare cu 890 de locuri. Valoarea totala a proiectului este de 200 mil. euro.

“In prima parte a proiectului, vor fi construite patru cladiri ce vor cuprinde un numar de 381 de apartamente noi, cu suprafete de la 50 mp la 200 mp, impartite in 40 de garsoniere, 142 de apartamente cu doua camere, 99 apartamente cu trei camere, 86 cu patru camere si 14 duplexuri”, se precizeaza intr-un comunicat al companiei.

Suprafata totala a terenului alocata noului ansamblu rezidential din nordul Bucurestiului, Soseaua Petricani, este de 22.204 mp.

Finalizarea primei etape a ansamblului rezidential este estimata pentru ianuarie 2010, iar pentru faza a doua - trimestrul al patrulea din 2010. Global Finance are in vedere dezvoltarea a inca doua proiecte imobiliare - Global Gardens, ansamblu rezidential langa Scoala Americana, si Global Plaza Floreasca, un proiect mixt, localizat in vecinatatea Parcului Floreasca, ce va include spatii de birouri, galerii comerciale si apartamente de lux.

Valoarea totala a celor trei proiecte se ridica la peste 550 milioane de euro.

Bragadiru Lake Project

„Bragadiru Lake Project”, a intrat acum doua saptamâni în cea de a doua faza a derularii sale. Încheierea cu succes a primei faze, care a avut printre obiectivele principale promovarea si vânzarea a 30 % dintre apartamentele acestui proiect, a confirmat oportunitatea alegerii cadrului natural, situat în imediata vecintate a Lacului Bragadiru, ca spatiu de materializare a acestui ansamblu de locuinte. Pe parcursul desfasurarii celei de-a doua faze, care se va încheia la finele anului 2008 prin darea în folosinta a întregului ansamblu rezidential, clientii pot beneficia de preturi promotionale la achizitionarea primelor cinci apartamente din totalul celor puse la dispozitie spre vânzare. Ansamblul rezidential „Bragadiru Lake Project” se intinde pe o suprafata de 2.000 mp, fiind compus din doua scari ce totalizeaza 60 de apartamente noi. Acestea sunt de mai multe tipuri, de la garsoniere la apartamente de 2 si 3 camere, acoperind astfel o varietate larga a dorintelor de locuire. Astfel, garsonierele au suprafete cuprinse intre 30 si 46 mp, apartamentele de 2 camere 60 si 65 mp, in timp ce apartamentele de 3 camere au suprafete de 120mp. Parcarile in cazul acestui ansamblu rezidential nu constituie o problema majora, in conditiile in care acestea vor exista atat la subsol cat si la suprafata.Detalii tehnice proiect:
PARTER Suprafata construita = 440,70 mp, Suprafata utila = 360,63 mp:
2 apartamente tip 1, a cate 2 camere fiecare, cu suprafata utila = 61,96 mp, respectiv suprafata construita = 77,30 mp.
2 apartamente tip 2, a cate 2 camere fiecare, suprafata utila = 61,49 mp, respectiv suprafata construita = 75,93 mp.
2 garsoniere tip 3, a cate 1 camera fiecare, cu suprafata utila = 33.55 mp, respectiv suprafata construita = 42.70 mp.

5 NIVELE suprafata construita = 545,98 mp, suprafata utila = 462,54 mp:
2 apartamente tip 4, a cate 3 camere fiecare, cu suprafata utila = 94.07 mp + balcoane 11,44 mp, respectiv suprafata construita = 114.27 mp + balcoane 11,44 mp.
2 apartamente tip 2a, a cate 2 camere fiecare, cu suprafata utila = 61,49 mp + balcoane 5,32 mp, respectiv suprafata construita 75,93 mp + balcoane 5,32 mp
2 garsoniere tip 5, a cate 1 camera fiecare, cu suprafata utila = 36,94 mp + logie 3, 06 mp, respectiv suprafata construita = 45,96 + logie 3.06 mp.

MANSARDA suprafata construita = 560,24 mp, suprafata utila = 495,40 mp:
SUBSOL suprafata construita = 435,94, suprafata utila = 392,85 mp, din care 376,15 mp, rezervati spatiului de parcare pentru 11 autoturisme.

Termenul de finisare a complexului rezidential „Bragadiru Lake Project” este 1 noiembrie 2008, iar apartamentele vor fi finisate si dotate cu toate utilitatile, la cele mai inalte standarde.

Ansamblul Dana Nord

apartamente ieftine

Ansamblul Dana Nord se construieste in Bucuresti, la intersectia dintre b-dul Bucurestii Noi si str. Pajurei. Situat intr-o zona linistita si plina de vegetatie a Bucurestiului, imobilul de locuinte va oferi un numar de 74 de apartamente de doua, trei si patru camere, doua apartamente tip penthouse, doua apartamente de tip studio si un duplex.
Dispuse pe 5 niveluri (S+P+4E+5R+M) apartamentele se grupeaza intr-un singur bloc cu doua scari aproape identice. La subsolul imobilului este un parcaj subteran, Dana Nord avand de asemenea si locuri de parcare supraterane. Accesul in imobil va fi deasemena securizat.

apartamente ieftine

Ceea ce particularizeaza modul aparent banal de locuire colectiva sunt cateva aspecte si caracteristici distinctive cu care s-a dorit “utilarea” fiecarui tip de apartament.
Astfel, s-a dorit obtinerea pentru fiecare apartament a cel putin o terasa ampla, umbroasa, loc de relaxare sau de servire a mesei in zilele calduroase si insorite. Mai mult, pentru opt apartamente s-a reusit crearea unor adevarate gradini suspendate, desfasurate si amenajate pe intreaga deschidere a fiecarui apartament.
De asemenea, celor sapte apartamente de la parter le-a fost oferit spatiul generos din fata apartamentelor, pentru a fi amenajat ca gradina sau loc de joaca.
Conceptul atat de modern si actual de bucatarie deschisa isi gaseste aplicarea in organizarea acestor apartamente, conferind spatiilor generoase ale livingurilor un plus de spectaculozitate si complexitate.

Residenz - Cartierul german

Residenz - Cartier german in Chitila: apartamente noi cu 2, 3 si 4 camere

Situat la 15 minute de centrul Bucurestiului, in localitatea Chitila, proiectul imobiliar Residenz va pune la dispozitie 480 de apartamente noi si facilitati la standarde occidentale.

Constructia cartierului german Residenz va fi livrata in patru etape, a 14 luni fiecare si se va incheia in mai 2009. Lucrarile la prima etapa, in care se vor construi 234 de apartamente au inceput la 2 octombrie 2006 si se vor finaliza in martie 2008, urmand ca a doua etapa sa inceapa in aprilie 2007, cu finalizare in iunie 2008.

Cele 480 de apartamente cu unul, doua si trei dormitoare sunt disponibile in 11 variante, in functie de suprafata, incepand cu 66 mp pana la 193 mp - varianta de apartament exclusivist de tip penthouse.

Dezvoltat de Tiriac Imobiliare pe terenul situat la intrarea in localitatea Chitila, foarte aproape de o fosta platforma industriala, acum in curs de dezafectare, si avand padurea in spate, „Residenz - cartierul german” se adreseaza persoanelor cu venituri medii spre superior.

Pretul unui apartament cu doua camere din cadrul proiectului Residenz, ce are suprafete de 66 de metri patrati construiti, 57 de metri patrati utili si peste sapte metri de terasa, era acum cinci luni de 106.559 de euro, pret fara TVA. Acelasi apartament a avut in luna martie un pret de 113.000 de euro, fara TVA.

« Precedentul Proiect